Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 31 iulie – 13 august 2023.

În Banat, pe parcursul primei săptămâni vor fi alternanțe termice importante, cu zile (1, 3 și 5 august) caracterizate de vreme călduroasă, temperaturi maxime în medie de 31…34 de grade), caniculă în intensificare pe 4 august (în general 35…37 de grade) și zile cu temperaturi mai ponderate, de 27…29 de grade.

Aceleași oscilații vor fi și în privința valorilor minime, cu nopți în care temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade în mare parte a regiunii, (4/5 și 5/6 august), dar și perioade cu minime de 14…16 grade, în medie.

Pentru a doua săptămână, cu precădere la începutul acesteia, sunt estimate valori posibil ușor sub normele lunii august, de 24…28 de grade ziua și 12…15 grade noaptea, mediat regional, mai ridicate în jurul datei de 11 august.

În primele zile ale intervalului și din nou spre finalul acestuia, pe spații mici se vor semnala averse în general slabe, însă în perioada 5 – 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că regimul pluviometric poate fi local ușor excedentar.

În Crișana, prima săptămână va fi caracterizată de alternanțe termice semnificative, zile foarte calde (3 și 5 august) și caniculă în intensificare pe 4 august (când în medie vor fi 35…37 de grade) și zile (în special cea de 2 august) cu temperaturi mai ponderate, de 25…28 de grade.

Aceleași oscilații vor fi și în privința valorilor minime, cu nopți mai calde în care local temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade (4 – 6 august), dar și perioade cu minime de 14…16 grade, în medie.

Pentru a doua săptămână, cu precădere în primele zile, sunt estimate valori ușor sub normele lunii august, respectiv maxime de 24…27 de grade și minime de 11…14 grade, mediat regional, posibil mai ridicate în 10 – 11 august.

În primele zile ale intervalului și din nou spre finalul aestuia, pe alocuri se vor semnala averse slabe sau moderate cantitativ, însă în perioada 5 – 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că regimul pluviometric poate fi local excedentar.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.