Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 11 – 24 octombrie 2021.
În Banat, după o zi caldă, în prima săptămână, regimul termic va fi caracterizat de valori termice diurne mult mai coborâte decât cele specifice celei de-a doua decade a lunii octombrie, cu maxime medii de 12…14 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi, în medie, de 5…7 grade, apropiate de cele normale.
Începând din 18 octombrie, până pe 22 octombrie, se estimează încălzirea treptată a vremii, astfel că media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 19 grade, iar cea a minimelor va fi de 8 grade.
În ultimele două zile ale celei de-a doua săptămâni nu vor fi variaţii termice semnificative așa încât vremea se va menține caldă pentru a doua jumătate a lunii octombrie.
Probabilitatea pentru ploi mai frecvente şi moderate cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 11 – 12 și 14 – 17 octombrie. În a doua parte a intervalului de referinţă, vor fi posibile în puține zile ploi slabe, cu caracter local.
În Crișana, în prima săptămână, exceptând ziua de 11 octombrie, regimul termic va fi caracterizat de valori termice diurne mai coborâte decât cele specifice celei de-a doua decade a lui octombrie, cu maxime medii de 13…16 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi, în medie, de 4…7 grade, apropiate de cele normale.
Începând din 18 octombrie până pe 22 octombrie, se estimează încălzirea treptată a vremii, astfel că media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 18 grade, iar cea a minimelor va fi de 7…8 grade.
În ultimele două zile ale celei de-a doua săptămâni variaţiile termice ale acestor valori vor fi nesemnificative așa încât vremea se va menține caldă pentru a doua jumătate a lunii octombrie.
Probabilitatea pentru ploi locale, izolat moderate cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 11 – 14 și 16 – 17 octombrie. În a doua parte a intervalului de referinţă, vor fi posibile în puține zile ploi slabe, în general pe arii restrânse.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.