Ziarul electronic al arădenilor

Cum să te asiguri că ai oricând acces la servicii medicale complete?

Deși nimănui nu-i place să se gândească prea mult la boală și probleme de sănătate, adevărul este că niciodată nu știi ce îți rezervă viața și când poți avea nevoie de servicii medicale de specialitate.

Sistemul de stat, greu încercat de provocările pandemiei, nu reușește întotdeauna să le asigure pacienților acces la toate investigațiile și intervențiile medicale de care au nevoie. De aceea, mulți români preferă să apeleze la sistemul privat. Pentru liniștea ta, ai posibilitatea să închei o asigurare de sănătate privată, care te va scuti de multe costuri suplimentare atunci când vei întâmpina probleme.

La ce folosește o asigurare privată de sănătate?

În primul rând, trebuie să știi că este mai bine să îți faci o astfel de asigurare cât timp ești sănătos. În cazul în care suferi deja de o boală gravă, este posibil ca asiguratorul să nu mai fie dispus să acopere costurile pentru tratament.

În al doilea rând, trebuie să ai vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani. O persoană poate include în asigurarea sa de sănătate și soțul, soția sau copilul cu vârsta între 1 și 18 ani (sau până la 25 de ani, dacă acesta urmează cursuri de zi în cadrul unei instituții de învățământ acreditate și se află în întreținerea părinților).

În al treilea rând, costurile unei asigurări sunt mult mai mici, comparativ cu achitarea serviciilor medicale private în lipsa asigurării. Spre exemplu, un set complet de analize și o consultație pot să coste mult mai mult față de o poliță de asigurare care acoperă o mare parte dintre acestea.

Există, desigur, mai multe variante de asigurări, prețul acestora variind în funcție de tipul și numărul facilităților pe care ți le dorești pentru tine sau pentru membrii familiei tale.

Odată cu plata primei de asigurare, ai acces imediat la consultații, analize, investigații imagistice, intervenții și recuperare – notifică o daună în sănătate imediat ce ai nevoie, iar pe baza asigurării vei putea beneficia de toate acestea, într-un timp scurt și la cele mai înalte standarde de calitate. Unele firme de asigurări, așa cum este Asirom.ro, îți oferă posibilitatea să faci asta simplu și ușor, chiar online.

La ce vârstă este mai bine să îți faci o asigurare privată de sănătate?

Conform experților, o asigurare privată este utilă la orice vârstă, însă cel mai potrivit moment, în cazul în care nu ai deja una, este în jur de 30 de ani. La această vârstă, cele mai multe persoane sunt încă sănătoase și nu au dezvoltat afecțiuni de tipul celor cardiovasculare sau metabolice (de exemplu, diabet).

Chiar și în cazul în care nu te știi suferind de nimic, medicii recomandă ca o dată pe an să îți faci un set complet de analize și un control general. În cazul femeilor, o ecografie mamară și un test Papanicolau trebuie să se regăsească pe lista investigațiilor necesare. Incidența cancerelor genito-mamare este foarte mare în România, însă, dacă sunt descoperite în stadii incipiente, acestea pot fi învinse.

Așadar, merită să investești în sănătatea ta pentru a evita situațiile nedorite, în care nu îți poți permite, la nevoie, să suporți financiar tratamentele necesare. Este bine să ai o soluție de rezervă, astfel încât să poți beneficia de servicii medicale de calitate într-un interval cât mai scurt.

sursa foto: Pixabay.com

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.