Un bărbat din Arad a fost arestat preventiv, după ce la domiciliul său a fost descoperită o cultură outdoor de canabis.
IPJ Arad a informat că, la data de 9 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au desfășurat o acțiune în municipiul Arad, pentru combaterea traficului de droguri de risc.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – octombrie 2023, un bărbat, de 47 de ani, ar fi inițiat o cultură outdoor de canabis, la domiciliul său, cu intenția de a comercializa drogurile obținute, în județul Arad. În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate 6 kilograme de masă vegetală de canabis compusă din 3,8 kilograme de muguri de canabis păstraţi în 15 borcane, resturi vegetale şi frunze puse la uscat în cutii din plastic, mai multe fragmente de plantă canabis, o plantă canabis verde plantată într-un ghiveci, o cantitate de cristal, 3 grindere, un telefon mobil, 1.600 de euro, 310 dolari și 700 de lei“, se menționează într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.
Conform sursei citate, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, iar în urma prezentării acestuia magistraților de la Tribunalul Arad a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.