Ziarul electronic al arădenilor

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului (PNLM) au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru a atrage anumite specii în aria protejată, în cadrul unui proiect mai amplu în valoare de 18,5 milioane de lei ce include măsuri de eradicare a unor specii invazive.

Reprezentanţii PNLM au declarat, pentru Agerpres, că în urma unor studii făcute de specialişti s-a ajuns la concluzia că, prin crearea unui climat favorabil, anumite specii de păsări se pot înmulţi în zona de protecţie.

„Este un proiect nou pe care îl avem în derulare, pentru care am obţinut finanţare europeană şi care se va încheia la 31 decembrie. Între altele, proiectul prevede măsuri de eradicare a speciilor invazive din Parcul Natural, amenajarea unei zone umede prin pomparea de apă dintr-un lac, având în vedere seceta din ultimii ani, dar şi crearea unui muzeu interactiv la Centrul de Vizitare din Pădurea Ceala. Totodată, finanţarea a inclus amplasarea a 120 de cuiburi artificiale pentru păsări în aria protejată”, a declarat directorul PNML, Alin Ruja.

Cele mai multe dintre cuburi, respectiv 100, au fost montate pentru păsări insectivore, iar 20 de cuiburi au fost montate pentru păsări răpitoare de zi – Acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina) şi Codalb (Haliaeetus albicilla).

Perimetrele în care au fost montate cuiburile au fost marcate cu vopsea şi plăcuţe de avertizare, pentru a se atrage atenţia vizitatorilor că este vorba de zone de protecţie.

foto: Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.