Ziarul electronic al arădenilor

COVID – 19. Cursuri suspendate la UVVG

Cursurile Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au fost suspendate luni, când ar fi trebuit să înceapă semestrul al doilea.

„Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» din Arad a decis suspendarea cursurilor în perioada 24 februarie – 8 martie“, a anunțat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Măsura a fost luată în contextul cazurilor cu noul coronavirus din Italia, în condițiile în care universitatea privată din Arad are mulți studenți străini, printr care și italieni. Măsura se aplică pentru toate facultățile Universității.

Instituția a contactat toți studenții din Italia și le-a pus la dispoziție un număr de telefon la care răspunde medicul Universității. Până în acest moment nu există nici suspiciuni legate de noul coronavirus.

În aceste condiții, studenții rămân în spațiile în care locuiesc în Arad sau sunt liberi să se întoarcă în Italia.

„Universităţile au obligaţia de a monitoriza starea de sănătate a studenţilor prin cabinetele medicale. În situaţia în care sunt depistaţi studenţi care manifestă probleme medicale, universităţile au obligaţia de a informa Direcţia de sănătate publică. Menţionăm că, în baza autonomiei universitare, decizia privind suspendarea procesului educaţional şi modalitatea de recuperare a activităţilor didactice aparţin conducerii universităţii, cu aprobarea Senatului Universitar şi a Consiliului de Administraţie, urmând a informa Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu privire la decizia luată“, se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.