Ziarul electronic al arădenilor

Coşuri cu alimente de bază pentru persoanele izolate din Arad, aflate în dificultate

Primăria Arad a anunțat că persoanele din municipiu aflate în izolare, care nu au sprijin pentru aprovizionare, vor primi, din partea autorităţilor locale, coşuri cu alimente de bază, acestea fiind oferite prin sponsorizare de un hipermarket din oraş.

Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Arad a încheiat un protocol de colaborare cu centrul comercial (Remarkt), pentru a sprijini împreună persoanele aflate în situaţii de risc generate de pandemia de coronavirus.

Începând de luni, 30 martie, coşurile cu alimente vor fi distribuite de către reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială, cei care vor verifica situaţia persoanelor care se pot încadra la acest ajutor.

„În aceste zile în care trebuie să facem cu toţii faţă unei situaţii nemaiîntâlnite, este încurajator să ştii că ai alături de tine un partener de încredere. Am purtat o discuţie cu conducerea reţelei de magazine (…) în urma căreia am semnat acest protocol de colaborare în baza căruia persoanele aflate în dificultate vor fi ajutate cu alimente de bază“, a declarat, vineri, primarul municipiului, Călin Bibarţ.

Autorităţile locale fac apel la cetăţeni să sprijine acest demers prin identificarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu, în special cele cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparţinători. Numele acestora şi adresele pot fi comunicate la un număr de telefon pus la dispoziţia arădenilor, respectiv 0787.806.562, care poate fi apelat, de luni până vineri, între orele 8.00 – 20.00.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.