Ziarul electronic al arădenilor

Construirea parcării subterane din Piața „Avram Iancu“ va fi concesionată

Lucrările pentru realizarea unei parcări subterane în Piața „Avram Iancu“ vor fi concesionate, constructorul, care va realiza investiția din fonduri proprii, urmând să fie desemnat în urma unei licitații publice.

Anunțul a fost făcut, miercuri, de primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarț, care a precizat că partea superioară a pieței nu va fi modificată, deocamdată, așteptând propuneri pentru modernizarea ei.

Proiectul de hotărâre privind realizarea parcării va fi supus votului, în această lună, în Consiliul Local Municipal.

Călin Bibarţ a precizat că, în urma modificării Codului Administrativ, nu mai este necesară majoritatea de două treimi pentru astfel de proiecte, la sfârşitul acestei luni urmând să fie supus din nou aprobării. Conform configuraţiei politice din Consiliul Local Arad, propunerea ar avea asigurate voturile necesare.

„Bariera politică e depășită, pentru că nu mai depindem de voturile unor consilieri care se făceau că nu înțeleg necesitatea unei astfel de parcări. Pașii sunt clari, la sfârșitul lunii va fi vot în Consiliul Local pentru aprobarea acestui proiect, după care el urmează parcursul administrativ legal, de a fi scoasă la licitație concesiunea. Sperăm că vor fi doritori și cineva va fi declarat câștigător. Constructorul, din banii lui, va construi parcarea subterană și o va avea în administrare o perioadă lungă de timp, astfel încât să-și poată amortiza cheltuielile“, a declarat Călin Bibarț.

Primarul interimar a mai afirmat că partea superioară a pieței va rămâne tot cu destinația piață publică pentru cetățeni.

„Chiar voi fi bucuros ca, în tot acest timp, orice idei care mai vin, dincolo de cum au fost configurate în prima fază, cu o piramidă de sticlă, cu copăcei mai la stânga sau mai la dreapta, să le primim și împreună să concluzionăm cum vor dori arădenii să arate partea vizibilă a pieței“, a mai declarat Bibarț.

Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a susținut că prin această investiţie va fi rezolvată problema parcărilor în centrul oraşului.

„Administaţia locală va merge înainte cu un proiect aşteptat de majoritatea arădenilor: parcare subterană în Piaţa «Avram Iancu». Proiectul a fost blocat mai bine de doi ani de consilierii locali ai PSD, care au invocat tot felul de motive pentru a se opune procedurii de realizarea a  parcărilor. Dorinţa arădenilor este clară: avem 8.000 de semnături pentru realizarea parcării subterane, colegii care au fost pe teren ne-au spus că nu au avut aproape niciun refuz din partea cetăţenilor.  Este regretabil că pentru consilierii PSD sunt mai importante ordinele politice decât voinţa arădenilor. Aradul nu stă în loc pentru că aşa vrea PSD, găsim soluţii pentru dezvoltare. Realizarea parcării subterane din Piaţa «Avram Iancu» este un pas important în remodelarea centrului oraşului, unde gândim spaţii pietonale, soluţii pentru fluidizarea traficului, refacerea Bulevardului Revoluţiei”, a declarat Sergiu Bîlcea.

Potrivit studiului de fezabilitate, proiectul vizează realizarea în Piața „Avram Iancu“ a unei parcări subterane cu o capacitate de 588 locuri de parcare, iar la nivelul 0 al pieţei s-a studiat realizarea unei suprafeţe pietonale, fără intersecţii, cu circulaţia carosabilă pe întreaga suprafaţă a Pieţei „Avram Iancu“.

Parcarea va avea patru accese, circulaţia carosabilă va fi deviată în zona vestică a pieţei cu traversarea ei prin subteran.

Valoarea estimată a proiectului este de 138 de milioane de lei, iar investitorul va putea exploata parcarea timp de 49 de ani.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.