Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

„Confesiuni în culoare“, la Biblioteca Județeană din Arad

Marți, 21 noiembrie 2023, începând cu ora 15.00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la vernisajul expoziției de pictură cu titlul „Confesiuni în culoare” a artistului plastic amator Ecaterina Șerban.

Abordând stil de reprezentare aparte, tablourile expuse în această expoziție de debut alcătuiesc un tot unitar, care exprimă, în primul rând, sinceritate. Există o fascinație a artei naive, o reacție ce pune în lumină, sinceritatea ca o confesiune a artistei, o confesiune ce vine să ne abată gândul de la anxietatea cotidianului, o respingere a tumultului din fiecare zi.

Regăsim astfel, liniștea peisajului, o lume perfectă a poveștilor copilăriei, puritatea omului, ruralitatea unei lumi perfect construite, o bucurie a exprimării vizuale, o explozie de culoare brută, provenind, după cum afirmă Ecaterina Șerban, dintr-o „mare pasiune deoarece dacă crezi în ceva, poți să reușești. Acesta este cazul meu, fiind autodidact. Am început să pictez în urmă cu 6 ani și evoluez constant. Pictez peisaje și natură statică, mai nou și portrete, în acrilic și ulei. Din această vară, sunt membru al Asociației „Ion Andreescu” din Arad, participând la expoziții de grup. Îmi doresc ca această expoziție personală să fie apreciată de cititorii care vin la Biblioteca Județeană din Arad, să se bucure de o carte și de confesiunile în culoare ale sufletului meu”.

Vernisajul, găzduit de sala „Astra” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, va beneficia de prezența drd. Mihaela Livia M. Guleș (Popa), alături de dr. Paul Krizner, moderator al acțiunii culturale fiind prof. Ioana Nistor.

Iubitorii de artă pot vizita expoziția de artă plastică „Confesiuni în culoare” în perioada 21 noiembrie – 4 decembrie 2023, în mod gratuit, de luni, până vineri, în intervalul orar 9.00 – 17.00, în cadrul spațiului cultural de expunere, Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj I).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.