Liceul Național de Informatică Arad va fi, sâmbătă, 6 mai 2023, gazda unui eveniment de tradiție și umor, Concursul Regional de Folclor „Numai cânt și voie bună“, aflat la a VII-a ediție, care se va desfășura în cele două săli festive ale școlii.
La festival vor participa elevi din municipiu și din județ, dar și din țară, la cele 3 secțiuni: „Forme ale monologului popular“, „Forme ale spectacolului teatral în grai popular“ și „Dansuri populare“.
Concursul este realizat în parteneriat cu instituții arădene care au susținut bunul mers al evenimentului: Inspectoratul Școlar Județean, Casa Corpului Didactic, Centrul Cultural Județean, Consiliul Județean, Televiziunea Arad.
Comunicat de presă
