Ziarul electronic al arădenilor

Coliziune între două autoturisme, în municipiul Arad. Un copil de 7 ani a fost rănit

Un copil în vârstă de 7 ani a fost rănit, după ce autoturismul în care se afla a fost lovit de o mașină condusă de o femeie, care nu a acordat prioritate în trafic.

Coliziunea dintre cele două autoturisme a avut loc vineri, în jurul orei 17.00, în cartierul Micălaca.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că o femeie de 31 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe Calea Radnei, înspre Vladimirescu, iar la intersecție cu strada Prutului a efectuat un viraj la stânga și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de o femeie de 35 de ani, din Arad, care circula pe Calea Radnei, înspre Piața Sporturilor.

„În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui minor de 7 ani, pasager pe bancheta din spate, în al doilea autoturism, fără a fi asigurat cu centură de siguranță sau dispozitiv special pentru copii. Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală“, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.