Aleșii locali au fost convocați marți, 13 iunie 2023, în ședință extraordinară, ocazie cu care au aprobat, printre altele, documentațiile tehnico-economice de avizare a lucrărilor de reabilitare termică și modernizare a două unități de învățământ din municipiu.
Este vorba despre clădirea Liceului de Arte „Sabin Drăgoi“, respectiv corpurile de clădire aparținând Liceului Național de Informatică, de pe str. Udrea nr. 22.
Conform documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții DALI „Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din Municipiul Arad – Liceul de Arte Sabin Drăgoi”, de-a lungul timpului clădirile au fost modernizate foarte puțin în interior, fațadele au fost revopsite, fără a fi anvelopate termic.
Din acest motiv municipalitatea arădeană a solicitat finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în vederea reabilitării termice și modernizării clădirii. Contractul de finanțare a fost semnat la finele lunii februarie, valoarea totală a investiției ridicându-se la peste 26 milioane de lei.
Alte peste 15 milioane de lei urmează să fie investite pentru reabilitarea termică și modernizarea corpurilor de clădire aparținând Liceului Național de Informatică, situate pe strada Udrea din municipiu. În timp, acestea au fost modernizate, în special interioarele, s-au montat ferestre PVC cu geam termopan, faţadele au fost vopsite, dar nu au fost reabilitate termic. Primăria Arad a solicitat finanțare prin PNRR, iar la începutul lunii martie contractul de finanțare a fost parafat.
„Aveam două documentații de avizare a lucrărilor care necesitau să fie aprobate în Consiliul Local, pentru investiții finanțate prin PNRR. În plus, au mai fost și alte puncte pe ordinea de zi care erau proiecte pregătite pentru o ședință ordinară, dar dacă tot au venit consilierii i-am rugat să le ia în analiză și pe acestea. Mă bucur că s-au aprobat aceste DALI -uri și astfel mai facem un pas spre punerea în execuție a acestor lucrări. Până acum am discutat doar despre documentații, hârtii, aprobări, finanțări. Pe noi ne interesează, ca pe orice arădean, finalizarea investițiilor și sunt convins că acest lucru se va întâmpla cât de curând”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, la finele ședinței CLM Arad.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)