Ziarul electronic al arădenilor

Ce sampon de barbați folosești dacă ai parul deteriorat

Deși auzim mai des din partea femeilor că se plâng de păr deteriorat, ars, greu de pieptănat și lipsit de strălucire, mulți bărbați se confruntă cu astfel de probleme ale părului.

Aceste probleme sunt comune în cazul bărbaților care își vopsesc părul, îl usucă cu feonul, îl întind cu placa sau folosesc diferite produse pentru styling.

De asemenea, în unele cazuri, părul uscat, cu aspect deteriorat are pur și simplu cauze genetice sau este rezultatul îngrijirii necorespunzătoare a părului. Utilizarea unui șampon neadecvat agravează problema.

În cazul în care și tu te numeri printre bărbații care întâmpină astfel de probleme ale părului, iată în ce șampon poți avea încredere!

Cum recunoști părul deteriorat?

Dacă nu ai băgat de seamă până acum ce fel de textură are părul tău, este timpul pentru o examinare. Părul tău este aspru la atingere? Vârfurile sunt despicate și se rup ușor? Nu îți poți trece degetele prin păr cu ușurință? Ai părul lung și îl descurci foarte greu? Este prea uscat pentru a-l putea aranja și nu are strălucire?

Toate acestea sunt semne că părul tău este deteriorat. Bărbații cu părul creț sunt mai predispuși la această problemă, deoarece sebumul nu reușește să ajungă spre vârfuri.

Ce șampon să alegi?

Un șampon nepotrivit poate fi chiar o cauză a părului deteriorat sau prea uscat sau un factor care agravează această problemă. Multe șampoane conțin tot felul de chimicale care pot agresa firul de păr și scalpul, motiv pentru care trebuie să-ți alegi cu atenție șamponul. Prin urmare, care este șamponul potrivit pentru părul deteriorat?

În primul rând, trebuie să alegi un șampon fără sulfați, cu ingrediente mai blânde, deoarece sulfații sunt substanțe care deteriorează părul și predispun la ruperea firului de păr.

De asemenea, este important să alegi un șampon fără silicon si fără alcool. Deși șamponul fără sulfați nu face atât de multă spumă ca șamponul obișnuit, trebuie să știi că și acesta curăță părul la fel de bine.

Alege un șampon hidratant („moisturizing” sau „hydrating”), nutritiv („nourishing”), fortifiant, regenerant sau revitalizant, special conceput pentru părul deteriorat sau foarte uscat. Toate aceste caracteristici trebuie să fie regăsite pe ambalaj.

Șampoanele care conțin uleiuri (cum ar fi ulei de jojoba, ulei de avocado, ulei de cocos) sunt mai potrivite pentru părul deteriorat, deoarece hidratează în profunzime și refac bariera de protecție a firului de păr.

Optează pentru un șampon profesional din magazinele specializate sau pentru o formulă dermatocosmetică din farmacii (șampon pentru bărbați). Deși acestea sunt mai costisitoare, este important să investești în sănătatea părului tău, până nu e prea târziu.

Sfaturi utile

Nu este suficient să utilizezi un șampon special pentru părul deteriorat, ci este nevoie și de alte obiceiuri sau trucuri de îngrijire care să ajute la regenerarea părului. Iată câteva sfaturi pe care trebuie să le urmezi, dacă ai părul deteriorat:

  • Nu folosi foarte mult șampon și nu îl spăla foarte des. Spălatul excesiv duce la îndepărtarea uleiurilor bune din păr.
  • Folosește un balsam pentru păr (fără sulfați și silicon), imediat după spălare.
  • Aplică o mască de păr pentru părul deteriorat, de 2 ori pe săptămână.
  • Renunță la produsele de styling, pentru că acestea distrug părul sau alege-le pe cele fără alcool.
  • Folosește protecție termică, dacă usuci părul cu feonul sau dacă îl întinzi cu placa.
  • Nu îți mai vopsi părul o perioadă de timp.

În concluzie, părul deteriorat este o problemă comună și în rândul bărbaților. Deși procesul de regenerare al părului este unul lung, trebuie să te înarmezi cu răbdare și să pui în aplicare aceste sfaturi.

sursa foto: https://unsplash.com/photos

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.