Ziarul electronic al arădenilor

Cabană construită fără autorizație pe Insula Mureș, demolată de autorități

VIDEO O cabană construită fără autorizație pe Insula Mureș a fost demolată de autorități, iar proprietarul a fost amendat și obligat să a aducă terenul la starea inițială.

„Reprezentanții Primăriei Municipiului Arad, secondați de polițiști locali, au procedat, în data de 30 octombrie, la demolarea unei cabane executată fără autorizație de construire, pe Insula Mureș. Executarea fundației din beton armat a fost constatată de către polițiștii locali din Serviciul Disciplina în Construcții încă din luna august, investitorul fiind sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei. Pe lângă amendă, s-a interzis continuarea lucrărilor, desființarea celor deja existente și aducerea terenului la starea inițială“, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale Poliția Locală Arad.

Conform sursei citate, cu toate măsurile dispuse, verificările ulterioare întreprinse de polițiștii locali au evidențiat avansul permanent al construcției, motiv pentru care, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad referitor la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24, lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

„Deoarece persoana care a inițiat lucrările nu a respectat angajamentul de a desființa prin mijloace proprii construcția, Direcția Edilitară din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, a trecut la dezafectarea cabanei, pe cale administrativă, pe cheltuiala contravenientului, conform dispozițiilor actului normativ menționat. Totodată, a fost dispusă aducerea terenului la starea inițială. Operațiunea a fost asigurată, din punct de vedere al ordinii și liniștii publice, de două echipaje ale poliției locale, care au prevenit noi ingerințe de natură a întârzia ori bloca dezafectarea“, se mai precizează în comunicatul de presă.

Insula Mureş a fost, până înainte de 1989, exclusiv, o zonă de agrement. După 1990, o parte din cei care aveau cabane aici au început să locuiască permanent în zonă. Deşi nu le oferă nici un fel de facilităţi, municipalitatea le percepe localnicilor anual taxe.

foto&video: DGPL Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.