Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Bărbat în vârstă de 87 de ani, accidentat mortal în Micălaca

Un bărbat în vârstă de 87 de ani, care traversa o stradă din cartierul Micălaca, a fost accidentat mortal, autorul faptei fiind un tânăr de 26 de ani din localitatea Vladimirescu.

Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 22.05, pe strada Voinicilor, din municipiul Arad, în circumstanțe ce urmează să fie stabilite din cercetări.

Conform IPJ Arad, un tânăr de 26 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un autoturism pe str. Voinicilor, dinspre str. Renașterii, spre B-dul Nicolae Titulescu, a accidentat un bărbat angajat în traversarea străzii Voinicilor, în apropiere de intersecția cu str. Zalău.

„Victima a fost rănită grav, la fața locului fiind solicitate și echipaje SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, fără succes. Decesul a fost declarat după ora 23.00. În urma verificărilor, victima a fost identificată în persoana unui bărbat de 87 de ani, din Arad”, se menționează într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

Testarea cu aparatele din dotare nu au indicat prezența alcoolului sau drogurilor în cazul șoferului.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.