Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru şase judeţe, printre care și Arad, valabilă de duminică după-amiaza până luni dimineaţa, şi o atenţionare Cod galben pentru 10 judeţe, valabilă până luni dimineaţa.
Potrivit meteorologilor, de duminică, ora 15.00, până luni, la ora 3.00, în judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj şi zona de munte a judeţului Hunedoara vor fi averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi izolat de peste 70 l/mp.
De asemenea, de duminică, ora 13.00, până luni, la ora 10.00, în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 55 – 70 km/h şi pe alocuri grindină şi vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 25 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 – 50 l/mp.
Se vor afla sub Cod galben judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Mureş, Dolj şi parţial Hunedoara.