Sute de maghiari au participat la comemorările din Parcul Reconcilierii
Câteva sute de maghiari au participat, luni seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertăţii, monument dedicat celor 13 generali ai armatei imperiale austriece executaţi în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849, după ce s-au alăturat revoluţionarilor care luptau pentru libertate. Ceremoniile au început cu intonarea imnurilor României, Ungariei şi Uniunii Europene, iar lideri politici - între care preşedintele UDMR, Kelemen Hunor şi ministrul Culturii şi Inovării din Ungaria, Hank Balazs - au ţinut discursuri. „Astăzi, ne plecăm capetele în memoria celor 13 martiri ai Aradului şi ai lui Lajos Batthyany,…
