Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 6 – 19 octombrie 2025.
În Banat, valorile termice diurne vor crește de la o zi la alta, astfel că media acestora va porni de la 14 grade, în ziua de 6 octombrie, și va atinge 20 de grade, în 10 octombrie.
După aceasta se poate remarca o scădere a mediei temperaturilor maxime, până spre 16 grade, valoare ce se va menține începând cu data de 13 octombrie și până la sfârșitul perioadei de referință. Dacă se face raportare la temperaturile nocturne, acestea nu vor avea variații semnificative în prima săptămână, iar media acestora va fi cuprinsă între 6 și 8 grade.
La debutul celei de-a doua săptămâni se observă scăderea mediei temperaturilor minime, până spre aproximativ 5 grade.
Temporar va ploua, mai însemnat cantitativ în primele două zile analizate. După aceasta, probabilitatea de ploaie va crește în perioada 10-12 octombrie și, din nou, spre sfârșitul intervalului de referință.
În Crișana, temperaturile din timpul zilei vor crește treptat, astfel că media acestora va porni de la aproximativ 14 grade, la debutul primei săptămâni, și va atinge 18 grade, în zilele de 8 și 10 octombrie.
Ulterior se poate identifica o scădere a mediei maximelor termice, până spre 15 grade, valoare ce se va menține până aproape de sfârșitul celei de-a doua săptămâni.
În ceea ce privește media temperaturilor minime, aceasta va avea variații ușoare în prima parte a intervalului de anticipație, fiind cuprinsă între 5 și 8 grade. Începând cu data de 13 octombrie se remarcă scăderea minimelor termice, astfel încât, mediat, se vor înregistra 4…5 grade.
Temporar va ploua, moderat cantitativ la debutul primei săptămâni de prognoză. După aceasta, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 10-12 octombrie și, din nou, spre finalul perioadei analizate.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
