Ziarul electronic al arădenilor

ASF atrage atenţia asupra entităţilor neautorizate care oferă servicii de investiţii financiare

Autoritatea de Supraveghere Financiară atrage atenţia că societăţile din state terţe, care furnizează servicii de investiţii, pot opera în România doar prin înfiinţarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorităţii, cu excepţia cazului în care furnizarea serviciilor se face la iniţiativa exclusivă a clientului.

În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de ASF.

Conform unui comunicat remis, joi, în ultima perioadă, ASF a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelaţi de persoane care se recomandau reprezentanţi ai unor „brokeri“ cu sediul în state terţe şi care le ofereau servicii de investiţii, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceştia nu mai putea fi contactaţi.

„ASF atenţionează potenţialii investitori că utilizarea serviciilor unei entităţi neautorizate nu le va da dreptul la despăgubiri prin Fondul de compensare a investitorilor. Prin urmare, Autoritatea recomandă investitorilor ca, înainte de a investi în diverse instrumente financiare şi, în special, înainte de a utiliza platforme de tranzacţionare online, chiar dacă iniţiativa contactării intermediarului aparţine investitorului în totalitate sau contactarea este efectul unei oferte a acestuia adresate direct sau printr-o terţă parte, să verifice dacă respectiva entitate se regăseşte în Registrul public al ASF“, se menţionează în comunicat.

Pe www.asfromania.ro se regăsesc listele tuturor intermediarilor care pot presta servicii de investiţii în România. De asemenea, pe site-ul A.S.F. există şi o pagină dedicată problematicii entităţilor neautorizate, secţiune care conţine informaţii şi recomandări pentru potenţialii investitori şi care pune la dispoziţie, inclusiv, formulare de raportare către ASF a acestor entităţi.

Autoritatea de Supraveghere Financiară subliniază faptul că sunt state terţe unde nu există obligaţia de autorizare pentru societăţile care prestează activităţi de tip „brokeraj“, astfel că aceste entităţi nu au nicio obligaţie legală de protecţie a investitorilor.

„Prin urmare, investitorii trebuie să fie conştienţi de faptul că, dacă folosesc serviciile unei entităţi care nu este reglementată şi autorizată, o vor face pe propriul risc. Un exemplu în acest sens este statul Saint Vincent şi Grenadinele, a cărui autoritate competentă atenţionează explicit potenţialii investitori că nu autorizează entităţile locale care intermediază tranzacţii de tip Forex sau tranzacţii cu instrumente financiare de tipul opţiunilor binare“, semnalează reprezentanţii ASF.

În ceea ce priveşte monedele virtuale, autoritatea reiterează faptul că acestea nu sunt considerate instrumente financiare, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 126/2018, astfel că entităţile emitente de monede virtuale, tranzacţionarea acestora şi platformele pe care acestea se tranzacţionează nu intră sub incidenţa supravegherii Autorităţii.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.