Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Arădean beat care conducea haotic pe DN 69, urmărit şi încătuşat de poliţişti

Un şofer arădean în vârstă de 48 de ani, care conducea haotic pe DN 69 Arad – Timişoara, a fost urmărit în trafic de poliţişti, în urma sesizărilor făcute de alţi şoferi la 112, în cele din urmă bărbatul fiind oprit, scos cu forţa din maşină şi încătuşat.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad a transmis, luni, că o patrulă a Serviciului Rutier, în timp ce monitoriza viteza autovehiculelor, a fost sesizată că dinspre Timişoara spre Arad „o maşină se deplasează haotic”.

„Poliţiştii au pornit în direcţia indicată, maşina fiind identificată în trafic, deplasându-se din sens opus. Patrula a pornit în urmărirea autoturismului, care nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase, fiind necesară blocarea autovehiculului pentru a i se opri deplasarea. Şoferul a fost scos din autoturism şi încătuşat, ulterior fiind identificat în persoana unui bărbat de 48 de ani, domiciliat în localitatea Zărand. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform procedurii cel în cauză fiind condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice”, a informat IPJ.

Arădeanul este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, fiind şi amendat cu 2.145 de lei, pentru nerespectarea semnalelor poliţiştilor rutieri şi circulaţie din sens opus. Până la soluţionarea dosarului, bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.