Dacă ne-am întoarce cu mult în timp și am crede în ursitoare, cu siguranță pentru Osman Kaplan acestea nu ar fi profețit decât probleme.
Băiatul despre care vorbim s-a născut prematur cu multiple probleme de sănătate. Cântărea mai puțin de 2 kilograme când a venit pe lume, deși sarcina a fost una normală până la acel moment.
Medicii l-au diagnosticat, între altele, cu o malformație cardiacă ce îi amenință viața acum, după 13 ani. Se numește defect septal atrial (DSA) și este practic o gaură în inimă.
Osman a trecut deja prin multe operații care l-au ajutat să supraviețuiască, dar mai are nevoie de una pe cord pentru a putea respira normal și a avea o viață sănătoasă.
„Apelăm la bunătatea dumneavoastră deoarece trebuie să ajungem la Spitalul Memorial Ataşehir din Turcia pentru operația la inimă, unde a avut deja prima vizită. Mi-e imposibil financiar să achit intervenția, ținând cont că îmi întrețin cei 5 copii dintr-un salariu de hair-stylist, de 4.000 de lei lunar, plus alocațiile lor, iar operația costă 20.000 de euro“, povestește mama lui Osman, Baran Nevenka.
E greu de imaginat cum o femeie reușește să pună pe masă de mâncare pentru 6 suflete, în zilele noastre, dintr-un singur venit, darămite să mai achite și facturi medicale de ordinul zecilor de mii de euro!
Uneori viața te pune în situații imposibile, dar asta nu înseamnă că poți renunța. O mamă merge înainte pentru copiii ei orice ar fi, iar solidaritatea oamenilor poate înfăptui adevărate minuni!
Și donațiile noastre se pot transforma în minunea de care are nevoie Osman. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă“ este vitală pentru acest copil! Acoperind nevoia financiară, vom reuși să-i acoperim gaura din inimă, iar el va putea trăi fără teama zilei de mâine. Donează și tu pentru Osman!
Pentru donații:
Denumire entitate: Asociația „Salvează o inimă“
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, OSMAN KAPLAN!
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Asociația „Salvează o inimă“. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)