Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Angajaţi APIA Arad, cercetaţi de DNA după ce ar fi cerut unui fermier 3.000 euro mită

Trei angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Arad sunt cercetaţi de DNA după ce ar fi cerut unui fermier 3.000 de euro mită, pentru a nu menţiona în raportul de control presupuse nereguli pe care le-ar fi constatat şi care ar fi atras restituirea către stat a unor subvenţii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, cei trei angajaţi sunt consilieri în cadrul APIA, respectiv Nicolae Viorel Anghel, Vasile Burdău-Iernilă şi Mihai-Alin Gligor.

Conform DNA, în cursul lunii octombrie, cu ocazia efectuării unui control pe teren, cei trei angajaţi i-ar fi cerut unui fermier, martor în cauză, suma de 3.000 de euro „pentru a nu menţiona în raportul de control presupuse nereguli care ar fi atras restituirea, de către acesta din urmă, a sumelor încasate de la APIA, aferente campaniilor din anii 2019 şi 2020, şi l-ar fi împiedicat să încaseze suma aferentă campaniei din anul 2021“.

„În contextul menţionat mai sus, la data de 9 noiembrie 2021, inculpaţii Budău-Iernilă Vasile şi Gligor Alin-Mihai ar fi primit o primă tranşă de bani (1.500 euro), restul fiind remişi de fermier în data de 11 noiembrie 2021 tuturor inculpaţilor, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante“, se mai arată în comunicat.

Suspecţii sunt cercetaţi pentru luare de mită şi au fost puşi sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.