Ziarul electronic al arădenilor

AEP. 18.883.710 de cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral la sfârşitul lunii octombrie

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că 18.883.710 de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la 31 octombrie, cu 15.032 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la sfârşitul lunii septembrie, când figurau 18.868.678 de alegători.

Potrivit unui comunicat transmis de AEP, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral şi a importului de date de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD).

Conform sursei citate, în luna octombrie, au fost radiate din Registrul electoral 20.900 de persoane ca urmare a decesului şi 29 persoane cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Totodată, un număr de 101 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

În aceeaşi perioadă, 19.009 de alegători au împlinit 18 ani, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

De asemenea, potrivit datelor importate la 14 octombrie de la Direcţia Generală de Paşapoarte, 21.306 de alegători noi au intrat în evidenţe, iar un număr de 4.455 de alegători nu mai figurează în Registrul electoral ca urmare a decesului sau pierderii cetăţeniei.

AEP precizează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.056.357 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 827.353 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Potrivit Legii 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.