O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost transportată la spital, după ce autoturismul în care se afla a ieșit în afara părții carosabile, la iesirea din Sintea Mare, spre Chișineu-Criș.
Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 14.09.
„Din primele cercetări a reieșit că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Șimand, în timp ce conducea un autorurism pe DN 79A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind de pe carosabil. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară (la prima vedere) a unui pasager minor, acesta fiind transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest a indicat că acesta nu era sub influența alcoolului“, a transmis IPJ Arad.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.
Conform ISU Arad, pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată de un echipaj medical SMURD.
„Minora a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului și a fost transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare. Șoferul autoturismului nu a necesitat îngrijiri medicale“, a informat ISU Arad.
foto: ISU Arad

