Ziarul electronic al arădenilor

Accident în apropiere de Șiria. Cinci persoane au fost transportate la spital

Cinci persoane, printre care un copil de 12 ani, au fost transportate, duminică, la spital, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, în apropiere de localitatea arădeană Șiria, iar unul dintre ele a fost proiectat într-un şanţ.

Conform polițiștilor, un şofer a pierdut controlul volanului pe DJ 709, în zona localităţii Şiria, şi a pătruns pe sensul opus de mers, lovind frontal un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani.

„În jurul orei 11.00, un bărbat de 51 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe DJ 709, înspre Șiria, iar la km 19+820m, pe fondul neatenției în conducere, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un arădean de 36 de ani. În urma accidentului de circulație a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 51 de ani, rănirea ușoară a trei pasageri din același autoturism (doi bărbați și o femeie), precum și rănirea ușoară a unei minore de 12 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism. Se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă“, a informat IPJ Arad.

Şoferul de 51 de ani a rămas încarcerat, iar alţi trei pasageri din autoturismul său, doi bărbaţi şi o femeie, au suferit răni, însă au reuşit să iasă singuri din maşină.

„Şoferul a fost descarcerat şi predat echipajului SMURD de pe elicopter în stare de inconştienţă. Celelalte trei victime, stabile, au fost preluate de echipajele medicale“, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.

foto: ISU Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.