Anchetatorii au reuşit să identifice fetiţa care a fost ucisă şi incendiată pe un câmp din cartierul Bujac, iar o femeie şi un bărbat, care ar fi mama biologică şi tatăl vitreg, au fost duşi la audieri.
Conform unor surse din anchetă, oamenii legii au reuşit să identifice fetița care a fost ucisă şi incendiată pe un câmp din apropierea cimitirului din cartierul Bujac.
În cursul serii de luni, o femeie şi un bărbat – care ar fi mama biologică şi tatăl vitreg – sunt audiaţi de anchetatori.
Oamenii legii trebuie să afle nu numai cum a fost ucisă şi incendiată fata, dar şi de ce familia nu a reclamat dispariţia mai mult de 48 de ore.
Se pare că fetiţa mai are acasă un frate.
Trupul copilului a fost găsit sâmbătă seara, de un bărbat care îşi plimba câinele în apropierea cimitirului din cartierul Bujac. Bărbatul a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.
Poliţiştii au găsit piciorul ars al unui copil, apoi trupul, căruia îi lipseau membrele inferioare.
Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
