1913: România declară război Bulgariei, intrând în al doilea război balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru și Turcia
1943: A fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman”, reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române
1950: Președintele american Harry S. Truman a ordonat forțelor militare aeriene să intervină în războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud
1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică
1967: Primul ATM (bancomat) din lume e instalat în Enfield, Londra
1968: La Praga are loc „manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cer instituirea unui regim liberal
1989: În mod simbolic, miniștrii de externe al Austriei, Alois Mock și Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între țările lor gardul de frontieră.
1991: Slovenia, care își declarase independența cu două zile în urmă, este invadată de trupele iugoslave
2007: Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcție. Succesorul lui devine Gordon Brown.
sursa: wikipedia.org
