Antrenorul Mircea Rednic a afirmat că deși echipa sa nu a controlat în totalitate meciul cu Poli Iași, UTA a reușit să obțină toate cele trei puncte și să urce pe prima poziție.
„În prima repriză am suferit, doar ne-am apărat, am ajuns sporadic în careul lor. Fotbalul se joacă pe goluri, asta e. Repriza a doua a fost noastră, asta și datorită schimbărilor. I-am surprins pe contraatac și am reușit să câștigăm. Așa se joacă acum în play-off. Sunt meciuri grele, mă bucur că am terminat cu victorie. Pregătim meciul cu FCU Craiova, cu Adrian Mititelu, prietenul meu. Oțelul a fost cea mai echilibrată echipă, ne-a dat încredere faptul că am reușit să câștigăm cu ei.
Spuneați că noi retrogradăm, că prima echipă retrogradată e UTA. E greu când faci atâtea schimbări la nivel de lot, dar am revenit. Cu inima stau bine. Cu FCU să fie stadionul plin și să terminăm campionatul cu o victorie”, a declarat Mircea Rednic, după meciul cu Poli Iași.
Politehnica Iaşi a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a şaptea a fazei play-out a Superligii de fotbal.
