Oferta de locuri de muncă vacante din judeţul Arad este mai mare decât în urmă cu doi ani, înainte de pandemie, conform datelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), care mai indică şi o rată a şomajului în scădere faţă de 2020 şi faţă de începutul anului 2021, fiind similară cu cea din 2019.
Reprezentanţii AJOFM Arad au declarat că 210 companii au notificat un total de 1.053 locuri de muncă vacante, în timp ce în decembrie 2019 erau disponibile circa 850 de posturi, iar în urmă cu un an, aproximativ 800.
„În luna decembrie se fac cele mai puţine angajări din an, dar de această dată observăm că sunt mai multe posturi libere în companii. O explicaţie este aceea că statul a investit în foarte multe măsuri de sprijin, care au încurajat angajările. Sunt şi situaţii în care unele firme au angajat personal pentru ca apoi să se folosească de facilitatea plăţii şomajului tehnic sau de compensaţiile acordate prin reducerea timpului de lucru. Toate astea ne dau o concluzie generală, şi anume că măsurile de sprijin luate de stat în pandemie au creat posibilitatea ca firmele să rămână cu acelaşi număr de angajaţi şi astfel să fie competitive pe piaţă“, a declarat directorul AJOFM Arad, Marinel Henteş.
Marea majoritatea a locurilor de muncă disponibile sunt în industria automotive, dar şi în fabrici de textile sau de prelucrarea lemnului. În acest moment, cel mai mare angajator este o companie care are puncte de lucru în Chişineu-Criş, Pâncota şi Sântana şi are nevoie de aproximativ 230 de oameni, cei mai mulţi pe posturi de confecţioner cablaje auto şi muncitor necalificat pentru asamblare piese.
Reprezentanţii AJOFM Arad spun că şi rata şomajului a scăzut faţă de începutul acestui an. În ianuarie era de 1,9%, iar cea mai mare rată a şomajului din 2021 se înregistra în martie, de 2,09%. În prezent, şomajul este de aproximativ 1,5%, la fel ca în decembrie 2019, iar în evidenţe sunt 3.329 de şomeri, din care 1200 primesc indemnizaţie lunară.
În 2020, primul an al pandemiei, mai arată datele AJOFM Arad, cea mai mare rată a şomajului a fost de 2,25%, în luna august, când în evidenţe erau circa 5.000 de şomeri.
sursa: Agerpres
