Toate terasele care ocupă spaţii pe trotuare în municipiul Arad sau în alte localităţi din judeţ vor trebui să fie demolate în trei zile, pentru ca circulaţia pietonală să se poată face prin păstrarea distanţei fizice sanitare, însă Primăria Municipiului a anunțat că vor putea fi amplasate gratuit măsuțe cu umbreluțe.
„Am luat cunoștință de decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În consecință, venim în sprijinul comercianților și le oferim posibilitatea ca în locul teraselor să amplaseze gratuit măsuțe cu umbreluțe. Astfel, oferim arădenilor posibilitatea de a petrece momente speciale în aer liber, fără a le fi pusă în pericol sănătatea, iar comercianților le întindem o mână de ajutor scutindu-i de costuri suplimentare.
Mai mult decât atât propun pietonalizarea a altor câteva străduțe din municipiu după modelul străzii 1 Decembrie, care s-a dovedit de un real succes. Aștept cu deosebit interes propunerile arădenilor cu privire la străzile care ar putea deveni pietonale, puse în valoare cu ajutorul iluminatului ambiental. În pofida măsurilor de distanțare socială impuse de starea de alertă, continuăm să fim alături de oameni, de dorințele lor și să-i ferim pe cât posibil de impactul măsurilor restrictive”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Conform hotărârii CJSU Arad, „autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri ca, în termen de 3 zile (până luni – n.r.), toate terasele situate pe trotuarele de pe domeniul public să fie desfiinţate/demolate în vederea asigurării unei circulaţii pietonale corespunzătoare şi a păstrării distanţei fizice sanitare“.
„Autorităţile administraţiei publice locale vor identifica şi aproba zone în care vor putea fi amenajate terase în aer liber“, a mai cerut CJSU.
Doar în zona centrală a municipiului Arad există aproximativ 20 de terase construite pe trotuare, toate fiind închise de când a fost declarată starea de urgenţă. În unele locuri, lăţimea trotuarului este redusă la jumătate sau chiar mai puţin din cauza acestor construcţii.
CITITI SI: Stare de alertă în România. Măsuri dispuse la nivelul județului Arad
