Zona parcării de pe DN 69, situată la intrarea în județul Arad, dinspre Timișoara, rămâne, în continuare, sufocată de gunoaie, deși autoritățile au promis că vor igieniza locul.
Pe lângă gunoaiele specifice parcărilor, în zonă au apărut obiecte a căror prezență este mai puțin obișnuită. Astfel, pot fi văzute carcasele și ecranele unor televizoare, modele mai vechi, dar și rămășițele unor calculatoare.
Se știe că multe dintre parcările din zona drumurilor naționale au aspectul unor gropi de gunoi, permanent alimentate de șoferii pe care nu are cine să îi amendeze.
De la resturi menajere până la moloz, aparate electrocasnice vechi, animale moarte și chiar cauciucuri, în parcări și pe marginea drumurilor găsești aproape orice, mai puțin un loc civilizat și curat pentru repaosul șoferilor.
Cititorii actualitati-arad.ro care surprind imagini deosebite din municipiul și județul Arad pot trimite fotografiile la adresa [email protected], acestea urmând să fie publicate pe site.







