Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat 44 de cetățeni din India, Eritreea, Pakistan și Afganistan, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse mărfuri.
Conform autorităților de frontieră, în cursul zilei de joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta piese auto pentru o societate din Germania.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al compartimentului pentru marfă, unde au fost descoperiţi, ascunşi, 37 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului iar, la verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că 35 dintre ei sunt cetăţeni din India, iar ceilalţi doi provin din Pakistan și Afganistan, majoritatea solicitanți de azil în România.
Vineri dimineaţă, în acelaşi punct de trecere, poliţiştii de frontieră au depistat, la ieşirea din România, şapte cetăţeni străini, ascunşi în două automarfare, printre marfa transportată. Autovehiculele erau conduse de un șofer turc, respectiv un român, care transportau role cu cablaje și saci cu accesorii de cauciuc în Germania și Norvegia.
La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două grupuri sunt formate din cetăţeni din Eritreea şi Afganistan, majoritatea solicitanți de azil în România.
În toate situaţiile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.