1715: Începutul domniilor fanariote în Țara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat. Domniile fanariote însemnau o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Țărilor Române, dar cu autonomie internă sporită
1783: Armatele britanice au evacuat New York-ul, ultima lor poziție militară din timpul revoluției americane
1864: Este promulgată „Legea instrucțiunii publice”, ce avea să stea la baza învățământului românesc modern. Se stabilesc trei grade de învățământ: primar, secundar și superior, din care „instrucțiunea primară este obligatorie și gratuită”
1867: A intrat în vigoare prima Convenție poștală a României, cea cu Rusia, conform căreia pe teritoriul României serviciul de poștă urma să fie efectuat numai de către Poșta Română
1896: Apare, la București, primul număr al revistei Literatura și arta română. Idei, simțire și formă, sub conducerea lui Nicolae Petrașcu
1916: Primul Război Mondial: Trupele române angajează puternice acțiuni de luptă pe linia Cricov-Ialomița, pentru a câștiga timpul necesar atât concentrării forțelor ruse, cât și pregătirii unei alte linii de rezistență
1932: „Pact de neagresiune electorală” între Partidul Național Țărănesc și Garda de Fier. Aderă ulterior gruparea liberală condusă de Gheorghe Brătianu („georgiștii”), Uniunea Agrară condusă de Constantin Argetoianu și Partidul Evreiesc din România
1940: Încep, la Jilava, săpăturile pentru dezgroparea, în vederea reînhumării, a osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu și ale celorlalți legionari uciși împreună cu el
2001: Cercetatorii de la societatea „Advanced Cell Technology” din Worcester, Massachusetts, SUA, au anunțat clonarea primului embrion uman din lume, prin transferul nucleelor celulelor aparținând unor celule de piele în ovule denucleate, prelevate de la femei
2007: Alegeri parlamentare și referendum pentru alegerea sistemului de vot în România
sursa: wikipedia.org
