Un număr de 21 de mandate de aducere pentru audieri la DIICOT Timişoara vor fi puse în executare, joi, în urma a 13 percheziţii efectuate la persoane bănuite de proxenetism şi trafic de droguri, în judeţele Arad şi Timişoara.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, efectuează 13 percheziţii domiciliare la 14 imobile din judeţele Timiş şi Arad, pentru destructurarea a două grupuri infracţionale organizate, specializate în proxenetism şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, a anunţat, joi, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
În fapt, s-a stabilit că în perioada iunie 2021- mai 2023, 14 persoane fizice şi juridice, sub paravanul a patru societăţi comerciale au constituit două grupuri infracţional organizate, specializate în comiterea infracţiunilor de proxenetism, prin înlesnirea prostituţiei şi tragerea de foloase materiale, ca urmare a practicării prostituţiei de către 11 femei, în cadrul a două saloane de masaj erotic, unde erau distribuite substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive persoanelor care întreţineau acte sexuale cu fetele din cele două saloane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiei Timişoara.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Alba, Iaşi, Cluj, Inspectoratului de Poliţie Timiş şi jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod“ Timişoara.
sursa: Agerpres