Ziarul electronic al arădenilor

18 migranți afro-asiatici și o călăuză sârbă, depistați la Vărșand

Optsprezece persoane de origine afro-asiatică, printre care și minori, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei, au fost reținute în zona Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand.

În acţiunea ilegală, grupul de migranţi era sprijinit de un cetățean sârb, care este cercetat, în prezent, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

„În data de 5 iulie, în jurul orei 4.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Timişoara, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, în cadrul căreia au observat, în zona de responsabilitate, la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, mai multe persoane, care se deplasau pe jos, pe câmp.

Deoarece cei în cauză nu își justificau prezență în zona de frontieră, au fost duşi la sediul Sectorului P.F. Vărşand, unde, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din cinci cetățeni irakieni, doi sirieni și unsprezece somalezi“, a informat Poliția de Frontieră.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că cetățenii străini au fost lăsaţi în apropierea frontierei de un cetățean sârb, care conducea un microbuz.

„Imediat, o echipă a STPF Vărşand l-a identificat pe cetățeanul sârb, în vârstă de 51 de ani, într-o benzinărie din apropiere“, a mai informat Poliția de Frontieră.

Cei optsprezece cetățeni de origine afro-asiatică sunt şapte bărbați și  cinci femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, respectiv şase minori, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 16 ani.

Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, de unde urmau să fie preluaţi de sârb şi apoi conduşi într-o ţară din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru călăuză şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţeni străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.