1790: A apărut, la Iași, periodicul de limbă franceză “Courier de Moldavie”, primul ziar tipărit pe teritoriul țării noastre (până în aprilie 1790)
1854: A început construirea liniilor de telegraf electric București–Giurgiu, București–Ploiești–Brașov, Timișoara–Lugoj–Orșova, făcându–se astfel legatura între liniile telegrafice din Principate și cele din Transilvania
1916: Primul Război Mondial: Cucerirea Camerunului de către forțele armate franco-britanice.
1929: A avut loc prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română
1929: La Hollywood, California au fost decernate primele trofee ale Academiei Americane de Film
1930: Descoperirea celei de–a noua planete a sistemului solar – Pluton – de către americanul Clyde Tombaugh de la Observatorul Lowell, aflat la Flagstaff, statul Arizona
1941: Pentru a asigura ordinea tulburată de rebeliunea legionară din ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu a inițiat o serie de decrete printre care și Decretul din 18 februarie 1941 prin care instituțiile și întreprinderile mai importante din țară au fost militarizate, indiferent dacă erau proprietate de stat sau privată
1952: Grecia și Turcia au aderat la NATO
2001: Agentul FBI Robert Hanssen este arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei. În cele din urmă este condamnat la închisoare pe viață.
sursa: wikipedia.org
