Peste 12.000 de certificate de atestare fiscală au fost solicitate, la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Arad, de persoane fizice pentru a putea obţine finanţare prin programul Casa Verde Fotovoltaice.
AJFP Arad a informat, miercuri, că 60% dintre certificate au fost solicitate şi emise în sistem online.
„Pentru contribuabilii care sunt înregistraţi în SPV (Spaţiul Privat Virtual pe site-ul ANAF – n.r.) întreaga comunicare cu Fiscul s-a realizat online, ponderea certificatelor eliberate în acest mod fiind de 60% din total. Aşteptăm încă la ghişee persoanele care ridică în format hârtie certificatele şi ne exprimăm speranţa să fie cu folos depunerea dosarelor şi obţinerea finanţării“, a transmis AJFP.
Înscrierile persoanelor fizice în program, prin intermediul aplicaţiei informatice, vor continua cu ultima sesiune programată în intervalul 22 – 26 iunie pentru regiunea Vest (judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş). Bugetul alocat este de 200,48 milioane de lei.
De asemenea, perioada 27 – 29 iunie este rezervată unităţilor de cult din toate regiunile, iar bugetul se ridică la valoarea de 17,5 milioane de lei.
Programul Casa Verde Fotovoltaice are o finanţare totală pentru acest an de 1,75 miliarde de lei. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei pentru fiecare proiect, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.
Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de beneficiar din surse financiare proprii.