Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

„Victime?! – dialoguri fotografice”, expoziție la Biblioteca Județeană din Arad

Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad și Asociația Foto Club Arad invită publicul marți, 9 iunie 2026, de la ora 17.00, în Sala de Arte, la vernisajul expoziției „Victime?! – dialoguri fotografice”, semnată de artistul fotograf Brighita E. Niță.

Evenimentul are o semnificație aparte, fiind dedicat împlinirii a 50 de ani de viață ai artistei. Expoziția reunește 50 de lucrări fotografice și propune un demers vizual profund și provocator, construit ca un dialog despre vulnerabilitate, identitate, memorie și relațiile complexe dintre oameni și societate. Prin imagini cu puternică încărcătură emoțională și simbolică, proiectul expozițional invită privitorul să depășească aparențele și să reflecteze asupra întrebării centrale: cine sunt, de fapt, „victimele”?

Brighita E. Niță este artist fotograf și prim-vicepreședinte al Foto Club Arad. Activă în comunitatea fotografică locală și internațională, aceasta și-a început parcursul artistic în anul 1998 și și-a consolidat formarea în cadrul Asociației Foto Club Arad, unde a urmat cursuri de inițiere și specializare în fotografie. Lucrările sale se concentrează în special pe portret și reportaj, cu o atenție constantă pentru dimensiunea umană și emoțională a imaginii.

Expoziția va fi prezentată de Mircea O. Boran, președinte al Foto Club Arad, alături de prof. drd. Ioana Nistor, documentarist în cadrul Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad.

Iubitorii artei vizuale pot vizita expoziția de fotografie „Victime?! – dialoguri fotografice”, în perioada 9 iunie – 3 iulie 2026, în mod gratuit, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 17.00, în cadrul spațiului cultural de expunere, Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj I).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.