Un tramvai a pornit singur din depoul din Arad şi a circulat pe o arteră importantă a oraşului circa 500 de metri, până a lovit o garnitură model Civitas, de fabricaţie recentă, în care se aflau pasageri, patru răniţi fiind asistaţi la faţa locului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, accidentul a avut loc pe Calea Aurel Vlaicu, fiind trimise echipaje de descarcerare şi ambulanţe.
Şapte persoane, între care un minor, au fost transportate la spital în urma accidentului din Arad în care au fost implicate două tramvaie, după ce una dintre garnituri a plecat fără vatman din depou şi a circulat aproximativ 500 de metri până în momentul impactului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în accident a fost implicată şi o maşină.
„În accident au fost implicate două tramvaie şi un autoturism. La spital au fost transportate şapte victime, printre care şi un minor, toate victimele sunt conştiente şi cooperante. Pompierii militari au asigurat şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor”, a transmis ISU.
Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat, pentru Agerpres, că o garnitură veche a pornit singură din depou. El a explicat că cel mai probabil vatmanul, la coborâre din cabină, a atins din greşeală maneta de mers. Bărbatul şi-a alertat colegii, dar garnitura a pornit şi a mers circa 500 de metri înainte de impactul cu tramvaiul aflat pe aceeaşi linie în faţă.
Ambele garnituri sunt avariate, iar reprezentanţii Companiei de Transport Public cercetează cazul.
De asemenea, poliţiştii fac cercetări la faţa locului.

