Aproximativ un sfert din posturile de suplinitori din şcolile arădene au fost eliminate în urma creşterii normei didactice cu două ore de predare pe săptămână, fiind vorba de 200 de posturi din 850, în timp ce cadrele didactice titulare nu au fost afectate.
Inspectorul şcolar general din Arad, Marius Gondor, a declarat, pentru Agerpres, că prin măsurile luate s-a redus şi numărul suplinitorilor necalificaţi.
„În jur de 200 de posturi au fost eliminate faţă de anul şcolar trecut în urma creşterii normei didactice, aici se regăsesc oameni care au fost suplinitori. Aş vrea să remarc faptul că, faţă de peste 100 de personal didactic necalificat în anul anterior, acum suntem sub 80. Niciun cadru didactic titular nu a rămas fără ore”, a declarat Gondor.
El a precizat că în anul anterior au predat în şcolile arădene aproximativ 850 de suplinitori, iar acum au rămas 650, reducerea fiind de 23,5%.
„Aş vrea să precizez, aşa cum a declarat şi ministrul Educaţiei, că nu a fost vorba de măsuri de reformă în învăţământ, au fost luate măsuri legate de austeritate”, a adăugat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Referitor la această situaţie, preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu, a declarat, pentru Agerpres, că se va face o analiză în detaliu privind impactul măsurilor luate în judeţ.
„Noi am început o evaluare a impactului acestor măsuri, la nivelul fiecărei şcoli vom face o astfel de analiză cu ajutorul colegilor din sindicat. Asta pentru că noi credem că sunt mai multe persoane afectate de măsurile de austeritate”, a spus Ieneşescu.
Pe de altă parte, propunerea făcută de ISJ Arad Ministerului Educaţiei de reorganizarea a 20 de unităţi de învăţământ din judeţ a rămas definitivă, astfel că nouă dintre acestea şi-au pierdut personalitatea juridică. Este vorba de grădiniţe, şcoli gimnaziale şi licee din Arad, Chişineu-Criş, Curtici, Târnova, Păuliş şi Şagu.
sursa: Agerpres
