Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Un candidat pentru permisul auto a încercat să mituiască un poliţist examinator

Un candidat din judeţul Arad care s-a prezentat la proba practică pentru obţinerea permisului auto a încercat să mituiască un poliţist examinator, căruia i-a înmânat odată cu dosarul de examinare şi un plic sigilat, în care se aflau 200 de lire sterline.

Prefectul judeţului Arad, Mihai Paşca, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că au fost sesizaţi imediat anchetatorii şi l-a felicitat pe poliţistul examinator pentru faptul că şi-a anunţat superiorii şi nu a acceptat mita.

El a spus că incidentul a avut loc luni, în timpul probei practice, când un candidat i-a oferit un plic unui poliţist examinator.

„Ulterior, s-a constatat că acest plic sigilat conţinea o sumă de bani. Imediat, poliţistul examinator a informat conducerea Serviciului (Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad – n.r.) şi organele de cercetare penală, care au intervenit cu operativitate”, a spus Paşca.

El a precizat că în plic se afla suma de 200 de lire sterline, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Cinci poliţişti examinatori ai SPCRPCIV Arad sunt trimişi în judecată din 2024, după ce ar fi acceptat mită. În 15 februarie 2024, DNA anunţa că cercetările au loc pentru fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere.

Conform procurorilor, în schimbul unor sume de bani, poliţiştii ar fi permis fraudarea probei practice în perioada 2022 – ianuarie 2023.

„Cei cinci inculpaţi, poliţişti – examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad, ar fi primit de la mai multe persoane, prin intermediari (instructori auto sau alte persoane de încredere), sume de bani cuprinse între 200 de euro – 400 de euro, în legătură cu fraudarea examenelor practice, pentru obţinerea permisului de conducere. Concret, banii ar fi fost remişi celor cinci poliţişti de către intermediari fie direct, fie prin plasarea acestora în portiera dreapta-faţă a autoturismului cu care urma să se susţină proba practică. De cele mai multe ori, înainte de începerea examinării, intermediarul l-ar fi ‘atenţionat’ pe poliţistul examinator cu următoarele cuvinte: ‘Puteţi avea grijă de cel/cea care este la volan?’, acest lucru însemnând pentru examinator că doar acea persoană era dispusă să remită/a remis sume de bani pentru a fi ajutată”, transmitea DNA la vremea respectivă.

Potrivit anchetatorilor, spre deosebire de persoanele favorizate în maniera de mai sus, candidaţii care susţineau proba practică fără a remite sume de bani ar fi fost conduşi pe trasee dificile, astfel încât să aibă cât mai multe ocazii de a comite greşeli şi, implicit, pentru a nu promova proba respectivă.

Dosarul este pe rol la Tribunalul Arad.

sursa: Agerpres

Bărbat prins în flagrant în timp ce oferea mită unui poliţist din Lipova

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.