Ziarul electronic al arădenilor

Un brancardier a fost prins când scotea din Spitalul Județean Arad medicamente şi materiale medicale

Un brancardier angajat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a fost prins când scotea din spital medicamente şi materiale medicale, el fiind suspectat că a sustras produse de la locul de muncă în mod repetat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de SCJU Arad, angajatul a fost prins în urma unei colaborări cu poliţiştii.

„De când am fost numită manager al acestui spital, am avut ca principală preocupare asigurarea tuturor celor necesare îngrijirii pacienţilor. Nu a fost uşor deoarece nu avem mulţi bani la dispoziţie şi aceştia trebuie drămuiţi cu atenţie pentru ca personalul medical să aibă toate cele necesare tratării şi îngrijirii bolnavilor. Nu pot să concep că, în timp ce noi depunem eforturi susţinute să le asigurăm, alţi colegi sustrag bunuri vitale salvării pacienţilor.

Aşadar, acţiunea de verificare a acestui brancardier a avut loc ca urmare a unor suspiciuni referitoare la sustragerea de medicamente şi alte bunuri de uz medical din spital. În paralel cu ancheta poliţiei, noi am dispus, prin intermediul comisiei de disciplină, desfacerea contractului de muncă al acestuia”, a transmis, prin comunicatul de presă, managerul SCJU, Florina Ionescu.

Reprezentanţii spitalului au precizat, pentru Agerpres, că nu este vorba de stupefiante în acest caz, iar prejudiciul total nu este cunoscut, urmând să fie stabilit în urma anchetei.

Referitor la acest caz a reacţionat şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca: „Cu toţii facem eforturi mari să schimbăm aspectul sistemului medical arădean şi încrederea în Spitalul Judeţean. De aceea, am declarat şi am cerut toleranţă zero faţă de furturile din spital, care sunt un atentat la viaţa pacienţilor, un abuz incredibil al celor de care depind oamenii în cele mai vulnerabile ipostaze. Aceste acţiuni de control trebuie continuate şi înăsprite, fiindcă nu este corect nici faţă de pacienţi şi nici faţă de angajaţii cinstiţi ca spitalul să fie afectat şi să sufere din cauza unor hoţi fără scrupule”.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.