Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul, la Târnăvița

Un bărbat din Târnăvița a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe care îl conducea, iar un motociclist a fost transportat la spital, după coliziunea cu o motocicletă care circula în fața lui.

Biroul de presă al IPJ Arad a informat că incidentul de la Târnăvița (comuna Hălmăgel) a avut loc duminică, în jurul orei 19.00, în afara localității, pe D.J. 763/A, la limita cu județul Hunedoara.

„Conducătorul unui ATV, în vârstă de 33 ani, localnic, s-a răsturnat într-o curbă, fiind proiectat în afara  părții carosabile. În urma evenimentului, bărbatul a decedat. Nu purta cască de protecție“, se arată într-o informare remisă de IPJ Arad.

De asemenea, duminică în jurul orei 13.30, pe D.N. 76, în localitatea Vârfurile, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate două motociclete.

„Din primele cercetări a reieșit că un cetățean polonez, de 47 de ani, se deplasa împreună cu o femeie, tot cetățean polonez, cu o motocicletă, dinspre Vârfurile spre Hălmagiu. La km 69+280m, a intrat în coliziune cu o motocicletă care se deplasa în față. În urma impactului a fost rănit ușor bărbatul de 47 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale“, au transmis reprezentanții IPJ Arad.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

foto: amator

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.