Ziarul electronic al arădenilor

Un arădean a apelat la autorități pentru a-și proteja casa de persoanele fără adăpost

Proprietarul unui imobil din municipiul Arad a apelat la ajutorul polițiștilor locali, pentru a interzice accesul în interior a persoanelor fără adăpost, solicitând monitorizarea clădirii.

Conform Direcției Generale Poliția Locală Arad, în toamna anului trecut, deținătorul legal al unui imobil degradat, situat pe strada Grigore Alexandrescu, a procedat, cu bună credință, la securizarea perimetrului după ce fusese în nenumărate rânduri sancționat de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică pentru nerespectarea prevederilor HCLM 162/2006, privind gospodărirea municipiului.

„În ciuda acestui demers, persoanele fără adăpost obișnuite să se refugieze în clădire au forțat, din nou, accesul în incintă, fapt care a condus la cea de-a șasea sancțiune contravențională aplicată proprietarului, într-un interval de șase luni, de către reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Arad. Cuantumul amenzilor pe care deținătorul respectivului imobil le are de achitat pentru nerespectarea prevederilor articolului 6, alineatul 1, litera f din HCLM 162/2006 este, în momentul de față, de 12.000 de lei.

În pofida eforturilor deținătorului legal de a izola perimetrul, trei oameni ai străzii au pătruns abuziv pentru a înnopta în imobil, fiind îndepărtați din zonă și sancționați contravențional de către polițiștii locali cu atribuții de ordine publică, în noaptea de 19 spre 20 februarie 2020, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991/R“, se menționează într-un comunicat de presă remis de DGPL Arad.

Prin invadarea sistematică a clădirii de oamenii străzii, aceasta a revenit la statutul de zonă de risc din punct de vedere sanitar și, totodată, un atentat la securitatea și integritatea fizică a riveranilor sau a cetățenilor aflați în tranzit în proximitatea respectivului imobil.

„Agreată de proprietarul imobilului, încuviințarea sa notarială ce va permite accesul echipajelor operative de ordine publică în incintă va înlesni atât monitorizarea permanentă a locației până la reabilitarea clădirii, cât și predarea persoanelor surprinse pătrunzând prin efracție către Poliția Municipiului Arad, putând face obiectul unor sesizări de natură penală, la plângerea prealabilă înaintată de proprietar“, a informat DGPL Arad.

Conform sursei citate, proiectul de colaborare dintre proprietari și Primărie, reprezentată de DGPL Arad, continuă, având în vedere beneficiile conferite de acesta părților implicate,  prin evitarea acumulării de amenzi de către proprietarii imobilelor vizate și posibilitatea unei abordări a acestor fapte din perspectiva legislației penale.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.