Un traficant de droguri reţinut în luna ianuarie, în urma a 56 de percheziţii care au fost făcute de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în Arad şi Timiş, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în urma unui acord de recunoaştere a vinovăţiei acceptat de instanţă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a transmis, marţi, că Serviciul de Investigaţii Criminale a pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii de 3 ani şi 4 luni, emis de magistraţii Tribunalului Arad, pe numele unui arădean de 32 de ani, condamnat pentru trafic de droguri de mare risc.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Arad, după ce a stat în arest la domiciliu mai multe luni, prima condamnare având loc în 30 aprilie prin acord de recunoaştere a vinovăţiei acceptat de instanţă.
Alexandru Chiparos a fost condamnat alături de alţi patru bărbaţi, însă doar el a primit pedeapsă cu executare, astfel că a atacat sentinţa la Curtea de Apel Timişoara. Ulterior, el şi-a retras apelul împotriva sentinţei din 30 aprilie a Tribunalului Arad, astfel că în 5 august judecătorii Curţii au luat act de decizia sa şi au dispus încetarea măsurii arestului la domiciliu concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii. Instanţa a decis deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei de arest la domiciliu.
La mijlocul lunii ianuarie, mai mulţi suspecţi au fost reţinuţi, iar anchetatorii au ridicat droguri, arme şi bani în urma a 56 de percheziţii care au fost făcute de DIICOT în judeţele Arad şi Timiş.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, la vremea respectivă, de DIICOT, în urma percheziţiilor au fost reţinute 15 persoane, iar una a fost plasată sub control judiciar. Cei 16 erau suspectaţi de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată.
„S-a reţinut că, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, inculpaţii au procurat, deţinut, depozitat, transportat şi vândut droguri de mare risc (cocaină, 3-CMC cunoscut sub denumirea de cristal şi ecstasy), droguri de risc (canabis) şi substanţe cu efect psihoactiv (2 MMC) consumatorilor de pe raza judeţului Arad, pentru sume cuprinse între 100 şi 1.200 lei. Din actele de cercetare penală a rezultat faptul că aceştia, individual sau cu sprijinul altor inculpaţi în cauză, au comercializat cantităţile de droguri şi substanţe psihoactive preponderent în perimetrul stradal, în contact direct cu clientul”, a transmis DIICOT.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 600 grame cocaină, 280 grame 3-CMC, 10 grame substanţă psihoactivă 2-MMC, 3 grindere, 52 telefoane, 7 cântare electronice de mare precizie, sumele de 74.960 lei, 13.400 euro şi 20 lire sterline. Totodată, au fost ridicate bijuterii, două pistoale neletale supuse autorizării, arme albe (boxuri, macete, bastoane), diverse dispozitive folosite pentru consumul de droguri. De asemenea, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a şase autoturisme.
Faţă de unii dintre suspecţi cercetările continuă, după ce acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost respinse de instanţă.
Persoane arestate după percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri și psihoactive
