Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit 2.700 de pachete de ţigări de contrabandă, ascunse în uşile, podeaua, scaunele şi pereţii unui microbuz condus de un bulgar, care este cercetat penal.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Arad, captura a fost făcută cu ocazia verificărilor aleatorii care au loc pe drumurile din zona de graniţă cu Ungaria.
„A fost oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Franţa, condus de către un cetăţean bulgar în vârstă de 32 de ani. În urma controlului fizic al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe pachete de ţigări, în diverse compartimente ale microbuzului (uşi, podea, scaune, pereţi laterali), pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă”, se arată în comunicat.
În autovehicul se aflau 2.700 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 80.000 de lei.
Şoferul este cercetat penal pentru „deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”.
