Serviciile bancare sunt dominate de rigori stricte care sunt adesea dificil de îndeplinit de foarte multe categorii de persoane. Vârsta este un parametru foarte important când vine vorba de acordarea unui împrumut, lucru care face ca celor care au depășit un anumit prag să le fie imposibil să mai beneficieze de un astfel de ajutor.
Tocmai de aceea Smile Credit a dezvoltat soluții financiare nebancare care se adresează tuturor celor care au nevoie, indiferent de vârstă sau profesie. Descoperă ce sunt și cum poți accesa credite pentru persoanele varstnice de la Smile Credit!
Ce sunt creditele nebancare pentru vârstnici?
Similar tuturor celorlalte servicii dezvoltate de Smile Credit, și creditele pentru vârstnici sunt soluții financiare ce oferă sume cuprinse între 200 și 3.000 de lei, pe o perioadă de până la 24 de luni, tuturor celor care au nevoie urgentă de bani și se lovesc de dificultăți în a-i obține pe alte căi. Rambursarea sumei se face lunar, prin rate fixe calculate la momentul semnării contractului, pentru a te putea bucura de transparență totală și predictibilitate.
Care sunt pașii pe care un pensionar trebuie să îi urmeze pentru a obține un credit nebancar?
Procedura de aplicare pentru un astfel de credit este foarte simplă, fără deplasări, teancuri de documente sau timp pierdut. Tot ce trebuie să faci este să te înregistrezi în platforma Smile Credit și să urmezi pașii indicați până la momentul transmiterii cererii. Alegi suma dorită și perioada contractuală, precum și data din fiecare lună la care vei plăti rata, completezi datele solicitate, oferi o copie după cartea de identitate, plus un extras de cont și trimiți dosarul spre analiză. Durează doar câteva ore până o decizie de creditare este luată și, dacă totul este în regulă, banii îți vor fi virați în aceeași zi. Este bine de reținut însă că, dacă este pentru prima dată când beneficiezi de serviciile Smile Credit, va fi nevoie să pui la dispoziția echipei și un cupon de pensie pentru a putea face dovada unui venit stabil.
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a accesa un credit pentru pensionari?
La Smile Credit criteriile de eligibilitate sunt cât se poate de simple pentru ca o plajă cât mai largă de persoane să poată avea acces la un astfel de ajutor. Prin urmare, pentru a putea obține un împrumut trebuie doar să te asiguri că veniturile tale sunt eligibile conform Normei de Creditare pentru persoanele fizice și să poți pune la dispoziția echipei Smile Credit toate documentele pe care aceeași normă le amintește. Dacă ai bifat aceste chestiuni, șansele ca cererea de creditare să îți fie aprobată sunt foarte mari și vei putea reaccesa aceste soluții de finanțare ori de câte ori vei avea nevoie.
Ce avantaje îți aduc împrumuturile Smile Credit?
Fiecare detaliu implicat în dezvoltarea serviciilor de finanțare Smile Credit a fost gândit ca un avantaj pentru cei ce le accesează. Așadar, te bucuri de predictibilitate, dată de lipsa comisioanelor și de dobânda fixă, de flexibilitate și înțelegere la plata ratelor, de libertate deplină în ceea ce privește modul în care alegi să cheltui banii și multe alte beneficii pe care doar aici le găsești. Colaborarea cu Smile Credit este cu și despre oameni, iar asta se poate observa pe toată perioada contractului, timp în care te vei bucura de relații umane, calde și pline de înțelegere, de condiții ușor de îndeplinit și de lipsa totală a stresului și a grijilor de natură financiară.
Obține banii de care ai nevoie fără limite cu ajutorul Smile Credit!