Tatăl celor doi copii de 13 şi 15 ani din comuna Bîrsa care obţinuseră ordin de protecţie faţă de părinţi, după ce ar fi fost abuzaţi de-a lungul timpului, a fost reţinut miercuri seară, în urma audierilor de la parchet.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au declarat joi, pentru Agerpres, că bărbatul a fost audiat mai multe ore şi s-a decis reţinerea sa. El va fi dus în faţa judecătorilor pentru luarea unor măsuri preventive.
În privinţa soţiei sale, deocamdată nu au fost luate măsuri.
Părinţii fuseseră citaţi la parchet pentru a fi audiaţi într-o anchetă privind infracţiunile de rele tratamente aplicate minorilor şi violenţă în familie, după ce copiii ar fi fost abuzaţi.
Cei doi minori obţinuseră un ordin de protecţie faţă de părinţi, care este valabil 11 luni. La momentul audierilor din instanţă, părinţii au negat că şi-ar fi abuzat copiii, au precizat procurorii.
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad declaraseră, miercuri, pentru Agerpres, că cei doi copii au fost puşi sub protecţie şi se află într-un centru al unei fundaţii.
„A fost instituită măsura plasamentului de urgenţă, iar acum sunt protejaţi la o fundaţie. Situaţia este una extrem de gravă, pentru că aceşti copii au fost abuzaţi fizic, psihic, social, economic de către propriii părinţi”, a afirmat Crina Stan, psiholog al DGASPC Arad.
Cazul a fost descoperit după ce, în luna mai, un băiat de 15 ani din satul Hodiş, comuna Bîrsa, a fugit de acasă şi a fost dat dispărut la poliţie. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a transmis, în 26 mai, un comunicat cu semnalmentele copilului, care ulterior a fost găsit.
Băiatul le-a povestit atunci poliţiştilor că a fost nevoit să fugă de acasă, susţinând că părinţii îl bat, îl înfometează, îl trimit forţat la muncă şi nu îl lasă să meargă la şcoală. El a povestit că şi sora sa mai mică, de 13 ani, ar fi supusă la aceleaşi tratamente.
Copiii au fost preluaţi imediat de autorităţi şi s-a cerut în instanţă ordin de protecţie împotriva părinţilor, care a fost obţinut.
sursa: Agerpres
Părinţi citaţi la Parchet după ce proprii copii îi acuză de abuzuri şi au obţinut ordin de protecţie
Părinţi citaţi la Parchet după ce proprii copii îi acuză de abuzuri şi au obţinut ordin de protecţie