Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Târgul de Paști de la Arad se va desfășura în Piața Catedralei

Ediția din acest an a Târgului de Paști de la Arad va fi organizată în perioada 11 – 24 aprilie în Piața Catedralei.

Târgul va fi deschis zilnic, între orele 12.00 – 23.00, și vor fi prezenți aproximativ 40 de comercianți. Conform organizatorilor, vor fi prezenți meșteri populari, artiști plastici ce realizează și comercializează produse hand-made și de artă meșteșugărească, în special produse specifice sărbătorilor pascale: ouă încondeiate, icoane pe sticlă și lemn, sculpturi în lemn și piatră, aranjamente florale, obiecte decorative, obiecte de ceramică, produse artizanale, obiecte de sticlă etc.

De asemenea, vor fi producători și comercianți de produse alimentare, specifice perioadei pascale: pască, cozonac, cozonac secuiesc (kürtőskalács), plăcinte, prăjituri, dar și langoși, dulcețuri de casă, siropuri, produse apicole, vin, cafea, sucuri.

Pe platoul din fața Catedralei Ortodoxe Vechi vor fi amplasate decorațiuni specifice sărbătorilor pascale.

„Activitățile de producere și de comercializare a produselor se vor derula în căsuțele puse la dispoziție de Centrul Municipal de Cultură Arad și în food-trucks. De asemenea, va fi amenajată și o zonă specială dedicată copiilor cu loc de joacă, carusel, tobogane, roată panoramică și nelipsita căsuță unde se vor desfășura ateliere de creație”, a informat Primăria Arad.

În perioada 12 – 16 aprilie, între orele 19.30 – 20.30, vor avea loc concerte de pricesne și cântece religioase susținute de artiști, grupuri vocale, coruri din județul Arad și din alte localități din țară.

PROGRAM:

Sâmbătă, 12 aprilie, ora 19.30

Carina Pirtea, Ionuț Langa, Mariana Anghel

Duminică, 13 aprilie, ora 19.30

Adrian Petcu, Ansamblul „Junii Hălmagiului“, Stela Botez

Luni, 14 aprilie, ora 19.30

pr. Adrian Bara, Iustina Șpan, Paul Rus

Marți, 15 aprilie, ora 19.30

Paul Krizner și Grupul vocal „Sfântul Ioan Hrisostom“, Feciorii Zarandului, coordonator Andrei Gurău, Diana Selagea

Miercuri, 16 aprilie, ora 19.30

Grupul vocal „Lioara“, coordonator prof. Elizaveta Rudei, Diana Selagea, Ionuț Langa

***

În perioada 25 – 27 aprilie, în Piața Catedralei va avea loc Târgul de Flori, un spectacol vizual asigurat de zeci de mii de fire de flori, plante perene, plante decorative și arbuști.

„Ne dorim să continuăm Târgul de Paști cu Târgul de Flori deoarece ne propunem să avem trei weekend-uri de sărbătoare. Locația fiind Piața Catedralei, am gândit programul Târgului de Paști astfel încât să nu interfereze cu slujbele religioase de la Catedrala Veche. De aceea am ales ca, în această perioadă, componenta artistică să fie reprezentată doar de pricesne și cântece religioase. Imediat după Paști, în următorul weekend, vom avea un concert ai cărui invitați îi vom anunța la momentul respectiv și tot atunci florile vor invada Piața Catedralei, cu ocazia Târgului de Flori. Sperăm ca și vremea să țină cu noi, iar temperaturile să fie ceva mai generoase. Ne vedem în Piața Catedralei! “, a declarat primarul Aradului Călin Bibarț.

Restricții de circulație în zona Pieței Catedralei din Arad cu ocazia Târgului de Paști

By Actualități Arad

1 Comment

  • Mă bucur să văd că se promovează producătorii locali și tradițiile culinare românești, mai ales în perioada sărbătorilor pascale. Produsele menționate – de la cozonac și pască până la dulcețuri și vin – nu doar că aduc gustul autentic al sărbătorii, dar susțin și economia locală. Abia aștept să le încerc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.