Un tânăr din Arad a fost trimis în judecată de procurori şi este acuzat de tentativă de omor, după ce, în luna decembrie, a lovit cu maşina un biciclist care circula pe trotuar iar apoi a fugit de la locul faptei.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, biciclistul a fost lovit intenţionat cu maşina şi a fost proiectat în aer, fiind rănit grav.
„La data de 31 ianuarie 2024, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat în vârstă de 22 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. În data de 17.12.2023, inculpatul C.I. s-a deplasat cu autoturismul marca BMW pe strada Cocorilor din municipiul Arad, circulând pe trotuar, unde, cu intenţie, a lovit persoana vătămată L.G.I., care se deplasa pe bicicletă, iar ulterior a părăsit locul faptei, intrând din nou pe partea carosabilă a străzii”, a transmis Parchetul.
Conform procurorilor, victima „a fost proiectată în aer, apoi s-a lovit de pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa”.
Biciclistul a primit îngrijiri medicale în spital, în timp ce şoferul a fost prins la scurt timp, iar în 21 decembrie a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.
Cazul va fi judecat de Tribunalul Arad.
Tânăr reţinut pentru tentativă de omor. A intrat cu autoturismul pe trotuar şi a lovit un biciclist